fbpx

@EDIȚIA 11 – CLASA: Hatha Yoga pentru gât și spate blocat

Clasa  Hatha Yoga pentru gât și spate blocat este inclusă în biletul Agenda Bio

 

Suntem conectați permanent cu ajutorul rețelelor de telefonie și internet și asta ne aduce o mulțime de avantaje, dar și dezavantaje. Pentru că atenția noastră nu este în interior, ne așezăm în poziții care nu sunt naturale și care în timp ne reduc mobilitatea, ne înțepenesc, ne deformează postura și ne provoacă dureri constante.
Blocarea gâtului, a umerilor, a zonei cervicale are efecte negative pe termen lung, devastatoare pentru starea noastră de sănătate. Durerile de spate sunt foarte des întâlnite și de la vârste din ce în ce mai tinere. Musculatura spatelui nu este dezvoltată, tendoanele nu sunt flexibile, suntem din ce în ce mai înțepeniți și asta în principal datorită stilului de viață sedentar. Cauzele sunt multiple, de la cele fizice până la cele emoționale și chiar mai mult de atât. Yoga implică un stil de viață echilibrat, cumpătat din toate punctele de vedere, pe toate planurile. Ne guvernăm viața cu Yama și Niyama, ”codul de conduită”, ghiduri practice pentru a trăi Yoga.

Dacă vrei să afli mai multe, dacă vrei soluții simple, vino să practici și să discuți despre:

  1.  cauze și efecte;
  2. soluții simple de prevenire și îngrijire;
  3. o abordare holistică și managementul yogin al acestor blocaje și afecțiuni:
  • Posturi / asane care sunt indicate și care sunt contraindicate;
  • Mudre;
  • Pranayama – exerciții de respirație;
  • Shatkarma – curățirea corpului fizic;
  • Meditație.

 

Când? Sâmbătă, 8 septembrie 2018, de la ora 11:00 (durata: 1 oră și jumătate).

Unde? La Casa Universitarilor Bucuresti (Str. Dionisie Lupu 46), în cadrul evenimentului Agenda Bio, în sala Mare.

Cât? Participarea la această clasă este inclusă în biletul de intrare la întreg evenimentul Agenda Bio.

 

Clasa se desfășoară în cadrul evenimentului Agenda Bio, un eveniment complet pentru un stil de viață sănătos și fericit. Accesul la eveniment se face pe baza de bilet în valoare de 8 lei/persoană/zi. Biletul se poate achita doar numerar, la intrare și permite accesul în zonă de târg, cu degustări și testări de produse, în zona de restaurant vegetarian și la toate activitățile din clădire (seminarii de dezvoltare personală și nutriție, sesiuni de yoga). Copiii sub 14 ani au acces gratuit la eveniment.

Cum? Adu cu tine propria saltea de yoga/prosop lung/izopren și haine comode. Deoarece locurile sunt limitate, trebuie să te înscrii în avans, completând formularul de aici:

Formular de înscriere

 

Cine susține clasa?

Cera (Cerasela Sindile) a studiat Yoga în școlile din India și a obținut certificarea internațională de profesor de Yoga după 500 ore Training de Predare sub egida Yoga Alliance (RYT500).

În ultimii 6 ani a studiat practici de vindecare și inițiere spirituală cu Maeștri, Instructori, Profesori români și străini, cărora le este profund recunoscătoare. A avut privilegiul să studieze, să practice și să lucreze cu Maestrul Mantak Chia atât în Europa cât și în Thailanda în diverse stagii de pregătire. Examenele susținute și sutele de ore de practică i-au adus statutul de instructor certificat în Sistemul Arta Vindecării Universale – UHT și practician certificat de Chi Nei Tsang I, II și III (diploma de practician Chi Nei Tsang este recunoscută de Ministerul Sănătății din Thailanda).

Am făcut călătorii inițiatice în Japonia, Peru și în alte locuri cu care am rezonat profund.
Acum pe baza experienței acumulate organizez conferințe și seminarii în care transmit
informații utile semenilor mei ca să aibă o viață mai bună, mai echilibrată, să se bucure de mai multă vitalitate.