fbpx

@EDIȚIA 9 – CLASA: Yoga pentru copii

 

Clasa Yoga pentru copii este inclusă în biletul Agenda Bio

 Yoga pentru Copii – Mişcare, Dezvoltare, Relaxare, Calm
Grup ţintă: preşcolari şi şcolari, vârsta minimă – 4 ani
Prin Yoga, se pun bazele unei reuşite şcolare de la cea mai fragedă vârstă, pornind de la convingerea că elementul vital al copilului este jocul. Petrecerea timpului în fața calculatorului, folosirea îndelungată a noilor tehnologii, a gadgeturilor, a jocurilor epuizante pe calculator, determină copiii să devină sedendari şi, practic, imobili de la o vârstă foarte mică. De aceea, în centrul orelor de Yoga pentru Copii se află mişcarea, dar fiecare moment este plin de poveste şi joc. Dacă asişti la oră din exterior, vei avea ocazia să surprinzi o piesă de teatru fără costume, dar cu elemente de mişcare conştient executate. Pe parcursul întregii sesiuni este folosită mişcarea, jocul şi povestea, atenţia şi respiraţia conştientă. Mişcarea este importantă pentru dezvoltarea sistemului nervos într-o perioadă de maximă deschidere a copilului către lume şi cunoaştere. Mişcarea corpului este responsabilă pentru coordonarea muşchilor cu creierul, care la rândul lui coordonează şi monitorizează organele interne sau prelucrează informaţiile prin organele de simţ pentru a iniţia apoi acţiuni. Cu alte cuvinte, sistemul nervos este responsabil pentru echilibrului intern al corpului fizic, iar exerciţiile yoga ajută copiii să găsească un echilibru stabil în viaţa şcolară şi extraşcolară.

 

Yoga pentru Copii:

  • Dezvoltă puterea de concentrare şi  gândirea logică
  • Facilitează trăirea activă în prezent, nivelul de claritate mentală şi atenţia
  • Creşte inteligenţa psihică şi emoţională
  • Eliberează corpul fizic de tensiuni, stres, furie sau sentimente refulate
  • Ajută la o bună cunoaştere a propriului corp şi amplifică încrederea în sine
  • Corectează problemele de ţinută, întăreşte musculatura şi dezvoltă echilibrul
  • Creşte imunitatea organismului
  • Învăţăm metode simple de relaxare şi energizare a organismului prin respiraţie
  • Dezvoltă imaginaţia, creativitarea şi acţiunile creative
  • Ajută la perfecţionarea altor activităţi practicate

 

Despre lecţia propriu-zisă (exemplu):

  • Aşezaţi în cerc, în postura de meditaţie, vor cânta mantra OM de trei ori pentru calmare, cu ochii închişi
  • Exerciţii de încălzire a coloanei, a îngheieturilor şi a capului
  • Salutul Pământului (preşcolari) sau Salutul Soarelui (şcolari)
  • “Joc cu cărţi” ce ilustrează diferite animale. Fiecare exerciţiu sau postură yoga are un animal corespondent. Fiecare copil trage o carte, apoi, rând pe rând, învată postura şi o execută împreună. Fiecare postură învăţată îi ajută să conştientizeze Sankalpa/afirmaţia/calitatea care se dorește a fi dobândită.
  • Exerciţiu dinamic: Asana Bucuriei/Fericirii
  • Relaxare (min.30 al orei) – întinşi la sol, pe salteluţa yoga sau pe un covoraş, cu sunete muzicale înregistrate sau cu sunetele unor intrumente muzicale; opţional, masajul capului; relaxarea grupelor de muschi, de la vârful degetelor de la picioare, până la pielea capului
  • Exerciţii/Asane pentru echilibru şi concentrare
  • Exerciţii dinamice de rostogolire, mersul indianului, mersul cămilelor în deşert, mersul crocodilului, mersul ursului Panda sau mersului Koala ş.a., pentru coordonare, atenţie şi conştientizarea spaţiului
  • Exerciţii de calmare cu instrumente sonore, aşezeţi în cerc; respiraţie conştientă, sincronizare cu respiraţia colegilor
  • Cântă din nou Mantra Om de trei ori, pentru calmare, cu ochii închişi
  • Tema pentru acasă – asana preferată de fiecare copil; o asană ilustrată de un animal pe un abţibild dăruit copilului; un desen de colorat.
  • Conştientizarea lecţiei primite – revenire la Sankalpa cu care s-a început ora.

 

Când? Sâmbătă, 12 mai 2018, de la ora 15:00 (durata: 1 oră și jumătate).

Unde? La Casa Universitarilor Bucuresti (Str. Dionisie Lupu 46), în cadrul evenimentului Agenda Bio, în sala 1.

Cât? Participarea la această clasă este inclusă în biletul de intrare la întreg evenimentul Agenda Bio.

Clasa se desfășoară în cadrul evenimentului Agenda Bio, un eveniment complet pentru un stil de viață sănătos și fericit. Accesul la eveniment se face pe baza de bilet în valoare de 8 lei/persoană/zi. Biletul se poate achita doar numerar, la intrare și permite accesul în zonă de târg, cu degustări și testări de produse, în zona de restaurant vegetarian și la toate activitățile din clădire (seminarii de dezvoltare personală și nutriție, sesiuni de yoga). Copiii sub 14 ani au acces gratuit la eveniment.

Cum? Adu cu tine propria saltea de yoga/prosop lung și haine comode. Deoarece locurile sunt limitate, trebuie să te înscrii în avans, completând formularul de aici:

formular de inscriere

 

Cine susține clasa?

 Lavinia Marin a absolvit Școala Națională de Studii Politice și Administrative, apoi a activat mai mulți ani în publicitate, relații publice și mass-media (televiziune). După ani petrecuți în redacții, executând o muncă solicitantă și stresantă, a întâmpinat reale probleme de sănătate – epuizare și oboseala cronica, atacuri migrenoase, insomnii, atacuri de panică ș.a. Căutările personale, studiul aprofundat al buddhismului, precum și practica meditației au reușit să-i ofere refugiul zilnic și să-i susțină eforturile pentru a face față unui mediu de lucru foarte competitiv și solicitant. În timp, consolidându-și starea de sănătate și vitalitatea, a luat decizia să devină Instructor Yoga pentru Copii, cu certificări de Facilitator Sundao, practică a Daoismului de munte, originară din Coreea de Sud.

 

@Editia 9: Program seminarii si activitati incluse in biletul Agenda Bio Branduri participante la Agenda Bio 9